Vizitatori

Avem 15 vizitatori și nici un membru online

Mentionez ca articolul de mai jos l-am publicat pentru prima oara pe ELForum (17.08.2011) si ca a fost preluat in revista F.R.R. cu putin inainte ca regretatul Vasile Ciobanita sa treaca in nefiinta (ianuarie 2012). 

Astfel, un utilizator pusese urmatoarele intrebari:

• Ce scule sunt necesare pentru a comunica?
• Ce autorizatii sunt necesare pentru a emite [ pentru a vorbi ]
• O statie auto CB e suficienta, sau e nevoie de ceva.. mai avansat?
• Cu cine vorbesc,ce se vorbeste ce se emite?
• Costuri si satisfactii.

• Mai merita doar pentru partea de comunicare atita bataie de cap in radioamatorism ?

Postarea originala de pe ELForum poate fi citita aici .


Legat de intrebarile voastre, raspunsurile nu pot fi la fel de pragmatice. Asta pentru ca radioamatorismul e un hobby cu mai multe fete, care nu se vad chiar din prima. Pasiunea asta se leaga in mod direct de radioelectronica, dar nu inseamna ca a fi radioamator este egal cu a-ti cumpara statie si a te apuca de trafic.

Radioamatorismul s-a nascut din pasiunea pentru cercetarea spectrului radio, iar in socoteala asta trebuie sa cunosti putina istorie a radioului. Nu prea stiu cum sa explic (traduc in cuvinte) ceea ce simt. As vrea sa va impartasesc si voua, dar cuvintele nu-mi vin. Pasiunea asta trebuie sa o simti, trebuie sa rezonezi cu ... elementele reactive care fac sa functioneze radiourile. Cam asta cred ca e.

Daca priviti lucrurile strict pragmatic, atunci exista multi dintre noi care vor recunoaste in mod deschis ca cea mai buna cale de comunicare rapida este telefonul. Asta pentru ca de multe ori echipamentele noastre sunt inca in faza de testare, si nu de "productie". Se stie ca daca nu ai o antena buna, poti avea cea mai buna statie radio din lume, si tot nu vei face mare branza. De aceea, sunt foarte multi care se impiedica la capitolul antene, fie din lipsa cunostiintelor necesare, fie a spatiului, etc.

Ideea e ca acest "chin" perpetuu e exact ce ne place. Sa scormonim tot timpul fie pentru a intelege mai bine lumea oscilatiilor si a undelor, fie pentru a da viata unor noi concepte.

Bineinteles ca un novice va intreba aproape intotdeauna: "OK, dar avem Internet, Skype si Mess. La ce ne mai trebuie chinul ? ". In fata acestei intrebari, prima reactie e sa ramai siderat. Cam la fel cand sotiile non-tehnice te intreaba, aratand spre statie sau spre vreun montaj, "si asta la ce-ti foloseste? Ti-aduce bani? " [ !!!!! ].

Mijloacele moderne de comunicatie sunt legate de furnizorii de servicii pe care ii platim, intr-un fel sau altul. Radioamatorii folosesc frecvente libere, pentru care nu trebuie sa plateasca. Desigur, pentru a folosi acele frecvente, au nevoie de echipamente specifice, care se pot cumpara sau construi. Aici intervine diferenta dintre un impatimit si un nou-venit: pasiunea. Pentru ca in general, noii-veniti sunt prea putin animati de pasiune. Si atunci, se arunca sa cumpere o statie de emisie receptie si eventual o antena directiva de calitate (1000-4000 EUR) si sa inceapa traficul. Asta, ca sa se poata vedea ca sunt radioamatori. Cu autorizatie in regula si cu echipamente in regula.

Sigur, poti sa fii un astfel de radioamator. Exista multi operatori foarte buni, care doar asta stiu sa faca: sa opereze o statie de emisie-receptie, intr-un fel deosebit de eficient, remarcandu-se exact prin stilul de trafic si legaturile realizate. Din cadrul aceastei "subspecii" de radioamatori, sunt recrutati cei care participa la concursuri (interne si/sau internationale), incercand sa reprezinte tara in fata celorlalte natiuni si sa aduca, la fel ca in oricare alta competitie, cat mai multe puncte, medalii, diplome, etc.

Cam peste tot in lume, radioamatorii dezvolta retele proprii de comunicatie, dar nu in sensul in care acestea vor fi folosite pentru sporovaiala gospodinelor care schimba retete culinare intre ele. In general, echipamentele acelor retele, pot fi implicate in actiuni comune cu retelele de urgenta ale statelor din care fac parte radioamatorii respectivi. La noi in tara, exista o retea de urgenta care colaboreaza cu Inspectoratul General ptr. Situatii de Urgenta (IGSU) din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. Reteaua de urgenta a radioamatorilor e intr-o continua transformare si imbunatatire, putand fi utilizata in caz de primejdii, calamitati naturale, etc., in vederea salvarii vietilor celor aflati in pericol.

Altii, prefera sa construiasca si sa cerceteze. Din pacate, constructiile radioelectronice implica in general cunostiinte suficient de avansate in domeniu, altfel nu vei intelege niciodata ce se intampla intr-un montaj si vei da cu el de pamant de la prima dezamagire.

Exista si segmentul care construieste, dar cand ceva nu merge, apeleaza la unii si la altii, in speranta ca vor obtine pareri suficient de autorizate pentru a continua. Din pacate, si printre noi exista destui neseriosi care ofera sfaturi la plezneala, fara argumentare tehnica concreta. Din acest motiv, foarte multi incepatori capoteaza si se plictisesc. Am un prieten care are o vorba: "Hartia suporta orice!". Si Internetul la fel. Asta, pentru cei care vor sa inteleaga ce vreau sa spun in spatele unei astfel de parabole... Povestile pescaresti imi displac, intrucat sunt intotdeauna "umflate". Din acest motiv, de fiecare data cand intalnesc informatii care nu se verifica, incerc sa le demitizez - bineinteles, daca bagajul de cunostiinte imi permite acest lucru. Iar daca nu-mi permite, ma documentez, sau ii rog pe unii profesionisti, sa intervina si sa demonstreze adevarul. Prea multi radioamatori pica in plasa unor mituri tehnice imprastiate de colegi neinformati, propagand astfel informatiile respective, care vor fi - din pacate - mai tarziu, citate prin diverse medii, ducand in continuare la propagarea erorilor respective, prin dezinformare.

In ceea ce ma priveste, am reusit legaturi la 1000Km folosind putere de 1.5W in 7 MHz si o antena improvizata la balcon, ceva in gen L invers. Un brat orizontal de vreo 10m si unul vertical, de aceasi lungime, avand la capat, drept contragreutate, o sticla umpluta cu 2l de apa. Hi ! Unii vor rade. Cei care ma cunosc, n-au mai ras dupa ce mi-au vizitat caricatura de antena. Spilul e s-o faci sa functioneze acolo unde ai nevoie, iar ca s-o faci, trebuie sa inveti.

Momentul in care invatatura si studiul iti ilumineaza mintea si-ti ofera posibilitatea de a invinge genunile radiofrecventei, e sublim si te face sa te simti foarte bine. Clipa aia de luciditate in care "te-ai prins", in care ai inteles ce (si mai ales, DE CE) trebuie sa faci intr-un anume fel ca lucrurile sa functioneze, ei bine, acel moment e magnific. Stii ca nu mai trebuie sa depinzi de altii ptr. a intelege ceea ce nu intelegeai, apoi simti ca trebuie sa imparatasesti atat momentul, cat si experienta si intelegerea acumulata, cu cei care vin din urma ta, incercand la randul lor cam aceleasi cai.

Vedeti voi, pentru mine, a fi radioamator, se leaga de modelul inspirat de marele Jules Verne, prin personajul inginerului Cyrus Smith din "Insula Misterioasa". Mai pe romaneste, sa poti face din rahat - bici, si sa mai si plezneasca, daca se poate. Un adevarat radioamator va gasi aproape intotdeauna o solutie de comunicare, cu ce piese are prin sertare. Asta este frumusetea... sa experimentezi, sa creezi unde electromagnetice cu investitii minime si sa te faci auzit la mii de Km distanta, cu mijloace modeste, nu cu etaje liniare de mii de watti sau cu antene de mii de euro.

Sau un alt scenariu interesant, sa te afli in situatii limita si sa stii cum sa transformi cu mijloace minime si rudimentare, un aparat de radio comercial, intr-o statie de emisie-receptie. Cum sa te folosesti de codul Morse pentru a-ti scapa pielea dintr-o situatie periculoasa, s.a.m.d.

Imaginati-va ca acum un secol, Lee de Forest inventase tubul cu trei elemente - trioda. Adevarata dezvoltare a electronicii si a radioelectronicii a inceput cam din acel moment al istoriei. Nu simtiti un fel de emotie, gandindu-va ca acum 100 ani, dintr-o lampa ale carei filamente rosii incingeau spatiul din interior, s-a reusit sa se genereze unde electromagnetice, care apoi s-au propagat la distanta, printr-un sistem radiant (antena) ? Eu cam asta simt. Si cam la fel simt pentru orice chestie echivalenta.

Aveti Mess, Skype si Internet, dar v-ati gandit ca la ora actuala, datorita nanotehnologiilor, s-a ajuns acolo incat bobinele sa fie atat de mici in dimensiuni, incat adunate la gramada sa semene cu grauntele de la smirghelul mai gros ? Pentru obtinerea acestora, se platesc echipe intregi de cercetare-proiectare si de executie. Se investesc miliarde de dolari si de euro. Dar noi, radioamatorii, vom putea comunica in continuare, folosind sarme recuperate, montaje facute pe genunchi si asa mai departe.

Radioamatorismul implica si un pic de romantism, nu doar de termeni seci care sa defineasca principiile comunicarii radio. Inseamna sa ai o minte deschisa si libera, sa-ti imaginezi cum zboara undele si cum se lovesc de straturile ionizate de sus, cum se reflecta si ajung inapoi la suprafata si cum pleaca iarasi, catre cine stie care destinatie... Radioamatorismul implica si creativitate, alaturi de spontaneitate (sa zicem, "trazneala"). Un radioamator nu se va simti rusinat daca va folosi un jaf de statie din 1900-toamna, ci dimpotriva, va fi mandru ca poate sa realizeze o legatura radio cu echipamente de pe vremea bunicilor. Pe cand cei fara experienta si care vor lua peste picior astfel de valente, vor ramane cu gura cascata in fata situatiei si nu vor reusi s-o surmonteze.

Un radioamator adevarat va dori intotdeauna sa iasa la iarba verde si sa cerceteze natura, in cautarea unor locuri care sa ofere atat un spatiu de divertisment (pentru cei cu familie) sau odihna, departe de "lumea nebuna", dar si linistea RF de care avem atat de multa nevoie pentru a realiza legaturi DX (la mare distanta). Semnalele foarte slabe venite de departe se disting foarte greu in mediul urban, supraincarcat de semnale electrice parazite, care genereaza un zgomot teribil in cadrul benzilor de radioamatori. La o departare de doar cativa km de marile aglomeratii urbane, mai ales in zone invecinate cu suprafete de apa (lacuri, rauri), linistea spectrului RF e mult mai buna si parca-ti vine cheful sa lucrezi DX, mai ales daca vii cu prietenii sau familia, langa un foc de tabara.
Radioamatorul pur-sange este un expeditionar prin excelenta, chiar daca in multe din cazuri, nu s-a produs inca. Pana la urma, dorinta de nou, de cercetare, de scormonire, il va aduce si intr-o expeditie, fie pe cont propriu, fie in asociere cu altcineva. Iar toate aceste lucruri, iti ofera senzatii pe care nu oricine le traieste.

E foarte mult de povestit. Si nu foarte usor de inteles. Consider ca Nicola Tesla a fost un fel de radioamator, in forul sau launtric. Cei care scot bani de pe urma radioamatorismului se numesc comercianti. Ca printre ei, exista si oameni care au autorizatii de radioamator, asta e alta poveste.

Cam ca si diferenta dintre litera si spiritul legii !

Mai multe, poate in alt episod.

_________________
Cu stima,
Nea Bobina